pentru atunci...

Sunt momente in care as scrie fara sa ma opresc din scris.
Despre orice.
Insa, la fel de bine sunt si momente in care "imi odihnesc mintea".
Nu m-as opri din "hoinareala ideilor", pentru a-mi aranja gandurile si a le da o forma pe hartie...
Iar pentru astfel de momente, cand vreau sa scriu, dar fara sa "compun"...,improvizez...
De exemplu acum, am citit cateva ganduri ce mi-au placut si "le- am adaptat" putin...
Le voi scrie mai jos.
Sper sa placa!

Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decat o papusa de carpa si mi-ar oferi in dar inca o bucatica de viata, probabil ca nu as spune tot ceea ce gandesc dar as putea, in schimb, sa gandesc tot ceea ce spun...
As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curand pentru ceea ce ele inseamna...
As dormi mai putin si as incerca sa visez mai mult,intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge in timp ce altii ar sta pe loc, as ramane treaz in timp ce toti ceilalti ar dormi si as asculta in timp ce altii ar vorbi.
Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucata de viata, impingandu- ma de la spate, as lasa soarele sa- mi acopere cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul...

Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta nerabdatoare primele raze ale soarelui pentru a-l topi.

As picta pe stele cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti,o serenada de Serrat si as oferi- o lumii.
As uda trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete...

Doamne, daca daca as avea o farama de viata nu as lasa sa treaca nici macar o singura zi fara a le spune oamenilor pe care ii iubesc..., ca ii iubesc...
As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai indragostit de iubire.

Barbatilor le-as spune cat de mult gresesc atunci cand cred ca nu trebuie sa se mai indragosteasca cand imbatranesc, nestiind de fapt ca, imbatranesc tocmai pentru ca inceteaza a se mai indragosti.

Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi insa l-as lasa sa invete singur a zbura...

Pe cei batrani i-as invata ca moartea nu vine odata cu varsta ci odata cu uitarea...

Am invatat de la oameni atatea lucruri...

Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este in felul in care urci pantele abrupte spre varf.
Am invatat ca ori de cate ori un nou-nascut prinde pentru prima oara degetul mare al tatalui sau, il va tine strans pentru totdeauna...
Am invatat ca un om are dreptul sa priveasca de sus pe un alt om, doar atunci cand incearca sa- l ridice.
Am invatat o multime de alte lucruri de la voi, desi, realmente, multe nu imi vor mai servi la nimic, fiindca atunci cand ma vor pune la pastrare in acea cutie, voi fi murit deja...


P.S.
Mi se pare prostesc a lasa lucrurile micute/simple pe care le putem face astazi (acum), pentru "un anume timp"... Timp, pe care il pierde fiecare dintre noi prin clipele prezentului....

Doar o mama poate sti...

Intr-o zi, mama mea era plecata si tatal meu trebuia sa aiba grija de mine.
Aveam poate 2 ani sau 2 ani si jumatate.
Primisem cadou de curand un set de "cescute de ceai" si erau jucariile mele favorite.
Tata era in sufragerie si citea ziarele de seara cand eu i-am adus o cescuta de "ceai", care de fapt era doar apa.
Dupa cateva cesti de "ceai" si multe laude pentru un ceai asa de bun, mama s-a intors acasa.
Tata i-a spus sa astepte si ea in sufragerie sa ma vada pe mine cum ii aduc lui o ceasca de "ceai", pentru ca eram "atat de draguta!"
Mama a asteptat si bineinteles ca eu am aparut in sufragerie cu inca o cescuta de "ceai" pentru tata, iar ea l-a privit cum o bea toata.
Apoi i-a spus (cum doar o mama poate sti...):
"Te-ai gandit oare ca singurul loc unde ea poate sa ajunga sa ia apa este toaleta?"

P.S. Puteti zambi!

Martie,

Crezand ca diminetile "palide", zilele monotone si noptile de persistente agonii nu vor mai fi, ne- am "programat" pentru un alt fel de a ne trai existenta.
Ne- am revizuit planurile pentru un viitor mai "de aproape" sau mai "de departe" si planurile pentru noi insine si pentru cei asupra carora avem (ceva) drepturi la planuri.
Incepusem sa traim altfel, sa zambim altfel si sa exprimam altfel.
Era ceva dupa care tanjisem si de care (acum) stiam sa ne bucuram.
Eram aproape de a uita gerul ce ne-nghetase toate gandurile, simtirile si idealurile, cand ceva (ne)obisnuit s-a petrecut.
Fara a putea impiedica in vreun fel, timpul pe care il traisem si de care nu ne mai lega dorul, si- a facut din nou simtita prezenta.
Fulgi mari au (re)inceput sa cada peste asteptari si vise, peste zambete si lacrimi, peste framantari si incertitudini, la fel si peste sperante si desertaciuni; au cazut fara oprire pana cand o parte din noi a fost "ascunsa" de "privirile" celorlalti, ramanad "vizibila" doar noua.
Era a nu stiu cata oara cand ne puteam vedea asa cum eram, si atunci am renuntat la a ne ascunde in iluzii si mituri, in trecut si-n clipe de taceri, in primaveri si fire de iarba.
Am inteles ca ceea ce "purtam in noi" ne face sa ne traim existenta cu o viteza mai mare sau mai mica, cu o profunzime mai mare sau mai mica, si sa lasam in ceilalti o amintire placuta sau mai putin placuta.
Am inteles ca ceea ce suntem nu poate fi influentat de ce- i "afara" atat timp cat ne-am definit cu exactitate elementele ce ne compun.
Am inteles ca a zambi nu tine de sori sau de zile extraordinare, ci tine de felul in care privim clipele ce ne alcatuiesc viata.
Am inteles ca primavara din suflet nu vine in luna martie, odata cu "primavara anotimpurilor", ci vine atunci cand hotaram sa dam un (nou) sens urcusului nostru.
Am inteles ca lucrurile cu adevarat importante sunt lucrurile pe care adesea le ignoram, in asteptarea miracolului ce ne-ar putea schimba vietuirea.
Am inteles ca "a da" e diferit de "a darui", atunci cand ne-a fost povestita intaia data venirea noastra "in lume". Ne-au fost date lucrurile simple, si ne-au fost daruite lucrurile importante, momentele in care am fost formati ca indivizi, cu personalitati diferite.
Am inteles ca tot ce ne-a fost daruit, a fost al nostru impreuna cu o mica parte din cel ce ne-a daruit.
Am inteles ca ce am primit ne-a fost dat cu drag si ca doar cel ce iubeste, ofera.
Am inteles ca ne- a fost daruit timp, ne- au fost daruite incercari, experiente de care sa ne amintim, si persoane ce ne- au marcat intr- un fel sau altul prin prezenta lor...
Am inteles ca ne- a fost daruita o mama, o sora, o sotie, o prietena, o buna amica, prin prezenta careia am fost mereu "ridicati" si din puterea careia ne- am "alimentat" de multe ori dorinta de a merge mai departe.
Astfel, am inteles ca nu trebuie sa astepti momente speciale pentru a oferi "un gest" de iubire, gest ce il poti face oricand, dar ca e placut ca atunci cand majoritatea ofera, sa oferi impreuna cu ei.

E din nou Martie...

E placut ca in astfel de zile sa obisnuiesti sa oferi.
Poate unii vor oferi timp, altii flori iar altii cuvinte ce de mult nu le- au mai rostit.
Cert este ca, fiecare ar trebui sa ofere, (asa ar fi "frumos")
si... am convingerea ca veti primi inapoi mult mai mult decat ati daruit.

Doar... incercati!!!

Trei "ganduri" (ba) poate patru,

1.
Sa nu gandesti!
Daca gandesti, sa nu spui!
Daca spui, sa nu scrii!
Daca scrii, sa nu semnezi!
Daca semnezi, sa nu te miri!

2.
Scopul da viata planului.
Planul da viata actiunii.
Actiunea da viata rezultatelor.
Rezultatele aduc succesul.

3.
Oamenii "se schimba" atunci cand:
sufera destul de mult incat sa doreasca schimbarea;
invata suficient de mult pentru a sti ce si cum trebuie sa schimbe;
primesc destul de mult pentru a- si dori o schimbare.

Ganduri pe care le stim.
Clisee poate. Insa analizandu- le o clipa in plus pe langa cea in care le citim, sunt capabile sa trezeasca in noi un nou mod de a gandi, de a spune si de a actiona.
Educa slabiciunea care te face vulnerabil!

Poate...

Ma intreb si eu,
(asa cum unii dintre voi o faceti)...
"De ce nu (mai) scriu?"
Nu stiu.
Poate din cauza ca nu- mi iau timp, (sau)
poate nu mai am nimic de "spus", (sau)
poate ca sunt randuri pe care le scriu si de care imi dau seama, ca nu ar fi niciodata "traite" la nivelul la care le "traiesc" eu si/sau poate nu ar fi intelese, iar in felul acesta consider ca e mai intelept sa nu le fac "publice", (sau)
poate scriu, fara a finaliza, iar in "starea" in care sunt doar le salvez la nefinalizate, amanandu- le pentru alte momente, (sau)
poate as vrea sa scriu despre atat de multe, iar nereusind sa ma opresc la un singur "subiect", le abandonez (si) pe toate celelalte, (sau)
poate am tendinta de a face din paginile blogului, un jurnal, iar dandu- mi seama cat de aiurea ar fi lucrul acesta, nu scriu, (sau)
poate ca am tendinta de a scrie doar pentru o anume categorie de oameni (un "public tinta"), iar nefiind ceea ce- mi doresc, nu scriu, (sau)
poate sunt constienta de "vulnerabilitatea" pe care o da scrisul, (sau)
poate mi- e teama de a fi "descoperita" prin paginile scrise, (sau)
poate gandesc ca sunt atat de multi cei care scriu si nu mai are sens "un scris" in plus, (sau)
poate sunt dezamagita de miile de ganduri, care imbraca diverse fraze, purtand in ele aceeasi idee: Multi scriu, dar cine isi mai face timp sa si citeasca ceea ce "acei multi" scriu?, (sau)
poate nu este niciunul din motivele pe care le-am scris,
poate este un singur motiv... sau multe altele...
Nu stiu.