Iti iarta, Doamne!

Pentru a- ti gasi zilnic cel putin un lucru de care sa te minunezi, nu trebuie sa depui un anume efort, ci pur si simplu sa iesi "in lume". Cu primul pas facut ti se si ofera prilejul de a te minuna. Ciudatenii in stanga, ciudatenii in dreapta, ciudatenii in fata si ciudatenii in spate.
Ai impresia ca traiesti "o zi a nebunului".
Si poate..., asa si este prin imaginea "lumii pe dos".
Vazand "cursul lucrurilor", inclin sa fiu de acord cu Socrate cand afirma ca "democratia a gasit acel ceva prin care lucrurile ilegale sa devina legale, iar cele legale sa devina ilegale".
Nu voi aminti niciun lucru ce mi- a starnit si imi starneste mirarea, din simplul motiv ca fiecare aveti suficiente exemple, ce nu se cer a fi "imbogatite" cu cele pe care le- am observat eu.
Sa fie aceasta totusi doar vina tragediei ce se pune pe spatele unei culturi minore?
Voi scrie despre aceasta cu o alta ocazie.
Acum, insa gasesc "in context" a da textul lui Liviu Jianu, "Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni"

Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Ei stiu ca lumea- i rea, dar o fac buna.
Ei stiu ca toti Te fura, dar pe struna
Fac sfinti din pacatosii Tai, cei buni.

Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Ei stiu cat de frumos este uratul
Si ce urat, sa tai la taine gatul,
Sa pui pe capul viermilor, cununi.

Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Ei stiu sa nu gaseasca mai nimica
Acolo unde altii gasesc frica
De ei, de macelarii celor buni.

Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Ei stiu, ca vagabonzii prin ispite
Sa- si rataceasca drumul spre iubite,
S- astepte din morminte sa -I aduni.

Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Doar cainii le mai simt dulceata mortii,
Si ii conduc la Tine, in fata portii,
Sa- I mantuiesti cu dreapta, pe cei buni.

Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni.
Ca- n intuneric, totusi, e lumina,
Si au si ei un Babilon de vina,
Ca nu fac rau, cat fac, prea buni, cei buni.

Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni.

servitute

Ce anume ii produce teama omului?
Ce anume se transforma pentru el intr- o lume infricosatoare care sa apara ca fiind a sa, ba mai mult, ca fiind el insusi?
Fuga de lume nu face decat sa- ti apropie si mai mult lumea ce ameninta continuu. Ea ameninta mai mult prin ceea ce nu este intamplator in constitutia ei si o face atunci cand iti aduce in fata toate servitutiile timpului.
In "Fenomenologia Spiritului", Hegel, descopera frica in raportarea fiecaruia dintre noi la "celalalt". Cu raportarea la "celalalt" apar toate silniciile timpului, intreaga sa captivitate.
Cum fiecare tinde sa fie recunoscut ca o "constiinta- de- sine", independenta, confruntarea cu celalalt devine de- a dreptul agonala. "Fiecare tinde catre moartea celuilalt", va scrie Hegel. Din aceasta confruntare, o constiinta ajunge stapana iar cealalta stapanita, servila. Acesteia din urma i se ia totul; nu- i ramane nimic esential in afara propriei vieti, si se teme pentru viata sa, periclitata in chip absolut.
"Aceasta constiinta nu s- a temut anume de un lucru sau de altul, nici de acest moment sau de altul, ci s- a temut pentru intreaga ei fiinta; caci ea a simtit frica mortii, a stapanului absolut. Ea a fost dizolvata in interiorul ei, a tremurat in toate fibrele ei si tot ce era fix s- a clatinat in ea".(Hegel) Frica mortii ajunge asadar, pentru constiinta servila stapanul ei absolut. Nu este singurul ei stapan. Ea este obligata sa recunoasca mai intai pe cel care i- a luat dreptul la o viata independenta, dar i- a lasat viata ca atare. Este stapanul ei lumesc, semenul care nu- i mai este in niciun fel semen, si tocmai prin aceasta ajunge sa cunoasca stapanul absolut- frica mortii.
Invata atunci sub un asemenea stapan, desertaciunea lucrurilor si a lumii, intreaga lor negativitate, odata cu nevoia desprinderii de lume. Un singur lucru va retine pentru sine, si aceasta de o maxima genialitate, si anume faptul simplu de "a fi in viata".
Hegel justifica frica; ii da o indreptatire in viata mai cuprinzatoare a constiintei si a omului. Numai cel care face experienta stapanului absolut, depaseste vanitatea propriului sine. Isi intelege atunci finitudinea si insuficienta, faptul ca pana si negativitatea sa este limitata. Frica ultima a mortii, il obliga sa nu mai raporteze absolut totul la sine; sa nu faca din lume, cea care ii suporta fapta, doar un sens propriu, deoarece aceasta nu i- ar aduce decat o "libertate care ramane inca in interiorul slugarniciei".
Frica mortii se justifca, insa nu oricand si oricum. Ea pare necesara celui care incearca sa dea o forma lucrurilor. Dand forma acestora prin lucrarea mintii si a mainilor sale, el nu mai apare supus unui sens strain, dar odata cu aceasta forma, lucrurile ii suporta si negativitatea sa, limitele sale. De aceea pare important pentru om sa stie ca exista un cuprins vast al negativitatii si sa faca experienta acestuia.
In cele din urma, frica, este binefacatoare pentru cel care ajunge sa dea o forma lucrurilor, stapanindu- le intr- un fel sau altul. Fara aceasta posibilitate de a preface lumea lucrurilor, frica transforma constiinta intr- o constiinta "refulata in sine", una ce nu se revarsa asupra "realitatii cunoscute a existentei- in- fapt".
Experienta stapanului absolut este justificata cand constiinta ce a facut- o poate sa duca mai departe.
Ea trece atunci dincolo de servitute si de acel tremur al mortii.

(Stefan Afloroaiei, Timp si eschatologie)

taceri...

Privesc mereu spre nu stiu unde;
As vrea sa- mi fie dor de cineva
As vrea sa stiu ca nu se mai ascunde
As vrea sa stiu ca totul se va rezolva!

Petale triste cad din floarea vietii mele
As vrea sa curga iar izvoarele ce au secat
Ca doar o lacrima ar mai putea sa spele
Rugina timpului de pe un suflet apasat.

Un suflet singur ce- i de mult uitat
Nu- i pasa nimanui si daca plang si daca tac,
Caci astazi si indiferenta s- a emancipat
Si nu conteaza daca stau sau daca vreau ceva sa fac.

Ah, cadavre umbla astazi pe pamant
Dar nu le recunoaste nimeni
Si mai traiesc, caci le e teama de mormant
Dar nimanui nu- i pasa putin sau cat de mult!


Scrisa de: Valentin Dragostin

vom deveni "o arta"...

Aflandu- ma inca in perioada in care mai redactez documente pentru "scoala" si nu numai, ma "intalnesc" cu diverse provocari din lumea scriiturii, cautandu- mi materiale pentru o diversa tema ce se asteapta a fi scrisa. Spre exemplu, astazi, vroiam sa scriu o lucrare despre arta si cultura, iar nefiind multumita de "maldarele" de carti "stocate" in cateva librarii m-am gandit ca este timpul sa mai vizitez si 'netul.
Zis si facut. (Sau poate...gandit si facut.)
Cand este vorba de carti online, cel mai mult imi place "sa rasfoiesc paginile" in care ceea ce imi starneste curiozitatea, poate fi al meu. Cu siguranta vorbesc despre paginile "carti online free".
Desi aveam un domeniu clar pentru a mi-l "aproviziona" cu carti, totusi am facut asa cum fac de obicei si prima data "m-am uitat peste" operele fundamentale, apoi peste cele de literatura universala, peste cele "diverse" iar dandu- mi seama cat timp pierdusem deja m-am grabit "spre a rasfoi" paginile de arta si cultura. Dupa ce "am intors" vreo 4 pagini, mi-am dat seama, ca daca pana acum credeam ca stau prost la diverse capitole ale vietii, ei bine, astazi descoperisem ca de niciun alt capitol nu trebuie sa ma ocup mai mult ca de cel al artei. Este domeniul pe care il stapanesc cel mai putin, iar impotriva acestei constatari un singur lucru ma face sa nu disper, si anume, ca niciunul dintre voi nu stati mai bine (cel putin la capitolul "arta").
Sa ma explic.
Nu stiu cati ati avut curiozitatea de "a patrunde" vastul teritoriul al artei(??)... Eu dintr-o "greseala" l-"am patruns", si ca un "om experimentat" va pot descrie cum arata. Sunt insa intr- o mare dilema nestiind cu ce tip de arta sa incep "insiruirea".
Nu va faceti probleme, ma descurc!!!
Gasesc potrivit "sa o iau" cu "artele" cunoscute de toti si sa termin cu cele mai putin cunoscute dar care se pare ca sunt mult mai importante (cel putin pentru "zidirea" noastra individuala), decat primele. Voi aminti doar arta greaca si romana, arta dacica, arta orientala, arta medievala si arta romantica. In acelasi "sistem al normalului" mai stau arta fotografica, arta militara si chiar arta razboiului.
Pana acum, poate, nimic deosebit.
Si totusi...
Se pare ca sunt "unii" care au gandit mult mai profund decat "altii", iar rezultatul se vede. Daca avem nevoie de o arta a razboiului, inseamna ca ne trebuie si o arta a pacii. Daca avem nevoie de arta militara, inseamna ca ne trebuie si arta de a vindeca fara doctorii si operatii. Daca avem nevoie de arta fotografica, inseamna ca avem nevoie si de o arta a actorului. Iar mai mult decat acestea se pare ca orice "lucru banal" pe care il facem poate deveni o arta. Astfel, se naste arta visatului, arta fugii, arta de a deveni simpatic si convingator, arta razboiului in afaceri, iar asa cum ar fi de asteptat, innebuniti de atatea forme pe care le ia arta, avem nevoie si de... o arta a nebuniei. Insa lista noastra nu ar fi completa daca nu luam in calcul si arta negocierilor, arta de a avea intotdeauna dreptate, arta de a reusi in viata si nu in ultimul rand (desi e greu sa te gandesti ca ai avea nevoie si de o asemenea arta) este arta de a seduce, "predata" impreuna cu un intreg plan al actiunii.
Trecand "in revista" tipurile de arta pe care le-am intalnit, ma intristez gandind ca, nimeni nu ar putea face fata vietii fara un "ghid" al ei.
Respir linistita insa, amintindu- mi ca "cineva" deja s-a gandit la aceasta.
In acest univers al artelor, singura care ar avea puterea de a ne evidentia este "arta de a trai", si o data "intrati in posesia" ei ne va fi simplu sa le "stapanim" si pe celelalte.
Dezvaluirea atator tipuri de arta, ne pune in situatia de a nu sti pe care dintre ele "s-o incercam" mai intai.
Dar nu trebuie sa ne facem probleme.
Pana vom ajunge la un rezultat al gandului, se va gasi cineva care sa descopere si "arta de a incepe ceva"", iar poate in completarea ei "arta de a gandi" si "arta de a muri".


P.S. Daca aveti bunatatea si ingaduinta nu va grabiti sa alegeti niciuna dintre acestea.
Asteptati- le pe urmatoarele!

doar... amintire

Cand mintea s-a oprit pentru o clipa spre a contempla infinitul absent, de ce inima continua sa bata?
Cand ochii plansi, inecati in propria lor ceata se feresc sa mai clipeasca privind spre adanc, de ce inima continua sa bata?
Cand buzele supte murmura neincetat chemarea de inec spre apele moarte, de ce inima impinge mahnirea grabita spre abis? 
Oricat ai incerca, de chinurile iubirii nu poti scapa...
Ele te atrag si te resping, te cheama si te alunga, te trezesc la viata si te inmormanteaza sub ruinele timpului efemer, te inveselesc si te inspaimanta...
Crezi in dragoste fara sa crezi, traiesti pentru dragoste fara sa traiesti, mori pentru dragoste si nasti o noua poveste de iubire, dar nu afli niciodata daca ai trait vreodata cu adevarat...(??)
E greu sa-ti inabusi suspinul cand sufletul geme...
E greu sa deschizi ochii cand pleoapele-ti sunt ca plumbul...
E greu sa zambesti cand lacrimi cad in uitare...
E trist sa iubesti ceea ce nu poate fi al tau... Ceea ce mai devreme sau mai tarziu va deveni o amintire... Poate o amintire frumoasa, a unei povesti, a unei iubiri cum nu a mai existat...
O poveste pe care o vom rosti copiilor sau nepotilor nostri cu o unda de regret incepand cu "A fost odata"...
O poveste de dragoste de care ne vom aminti candva... peste ani, departe unul de celalalt, privind jocul fulgilor de nea... 

Atunci...,vom sti sa pretuim clipele de acum...

Arborii suferintelor cu radacinele lor lungi infipte in noi ca intr- un pamant uscat isi pleaca crengile umbroase pentru a ne ascunde clipele de ratacire...


Ne retragem si lasam ca o noua poveste de iubire sa ia locul celei apuse...

P.S.
"franturi" din ce- am "trait", din ce- ati "trait" si din ce altii vor "trai"...

Daca...

Daca poti sa fii calm cand toti in jurul tau si-au pierdut capul, acuzandu- te pe tine de acest lucru...
Daca poti avea incredere in tine cand toti se indoiesc de puterile tale si ii ierti pentru indoielile lor...
Daca poti astepta fara sa ostenesti asteptand...
Daca poti sa visezi fara ca visul sa- ti ajunga stapan...
Daca poti sa gandesti fara a face din ganduri o tinta...
Daca incercandu- te triumful sau dezastrul poti raspunde la fel...
Daca poti auzi adevarul rostit de tine stalcit de misei, spre a-l preface intr-o cursa pentru prosti...
Daca poti sa-ti vezi truda de- o viata spulberata in vant si din pulbere sa refaci totul, desi ti- e tocita unealta...
Daca poti adunand la un loc toate implinirile tale sa le joci pe o singura carte fara inima grea, si pierzandu- le sa pornesti din nou, de la capat, fara sa rostesti un cuvant despre pierderea ta...
Daca poti sa ceri inimii, nervilor si muschilor sa te slujeasca chiar si peste puterile lor si sa starui, desi in trupul tau ostenit doar vrerea ti- a ramas neclintit ajutor...
Daca poti fi iubit de lume fara a o lingusi...
Daca poti ca alaturi de regi sa ramai tot modest fara rusine a- ti fi...
Daca nici dusmanii si nici prietenii dragi nu te vor putea niciodata rani...
Daca toti oamenii pot avea deopotriva incredere in tine...
Daca poti umple trecatorul minut cu 60 de secunde de eternitate...
AL TAU VA FI PAMANTUL SI TOATE ALE LUI!!

...

Doamne,
da- mi seninatatea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba;
da- mi puterea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba,
si da- mi intelepciunea de a face diferenta dintre bine si rau, adevar si minciuna, dreptate si nedreptate...

Principiile Reusitei

Pentru a reusi nu confunda niciodata reusita cu puterea, bogatia cu celebritatea.
Chiar de se intalnesc uneori...nu inseamna ca ele sunt si prietene.
Pentru a reusi alege-ti o tinta care sa te pasioneze, sa-ti mobilizeze energiile si sa-ti ofere posibilitatea de a te realiza pe deplin.
Pentru a reusi pune-ti increderea in Dumnezeu si crede cu toata puterea ca vei reusi.
Pentru a reusi adu-ti aminte ca reusita si perseverenta merg intotdeauna impreuna.
In fiecare zi fa pasul in directia cea buna.
Pentru a reusi pune in practica marea lege a umilintei si slujirii.
Daca vrei sa fii cel mai mare accepta sa fii cel mai mic.
Pentru a reusi fa din esecuri etape spre realizare.
Pentru a reusi nu rosi niciodata din cauza convingerilor tale cu privire la adevar, dreptate si dragoste.
Pentru a reusi alimenteaza-te cu atitudini si ganduri nobile, generoase si pozitive.
Pentru a reusi fii credincios marilor principii...
Pentru a reusi ai curajul de a lua astazi decizia care iti poate schimba viata!
Pentru a reusi acorda- I lui Dumnezeu intotdeauna si in orice imprejurare din viata ta, locul intai.

o fost odata...

Fu odata un baiet si-o fata.
Fata era de-o frumusete rara sau nu. Mai bine era urata (ca sa fie originala). Da' urata de nu te puteai uita la ea. Asa zisa "uratenie remarcabila".
Oricine isi putea da seama de asta.
Asa ca baietul vazu' si dansu'.
Numai ca nu avu acelasi efect pe care-l avu la toti ceilalti.
Sparietura lui o fost (pot scrie verbe la timpuri diferite pt ca nu-i in aceeasi fraza; asa a zis Oana) mult mai zdravana si din acea zi baietu se schimonosi la fata (din cauza sparieturii, bineinteles) in asa hal c-o intrecu' pe fata.
Acu' nu mai era fatuca singura urata. Era si baietu urat (asta ca sa-i tina companie si sa nu se simta unica).
Insa lucru ista nu era un impediment (pentru ce? Nu stiu.)
Ideea este ca ar fi fost si varianta cu povestea in care baietu privind fata, fata privind baietu, sa capete (fata) prin nu stiu ce minune frumusete de la el (asa a zis Cristina. Ei asa i-ar fi placut. Noua nu. Am uitat sa zic ca "scriu gandind" impreuna cu Oana).
Asa...
Schimbarea care a aparut acum fata de inceputul povestii este ca nu mai avem un urat (ca si personaj de poveste) ci avem doi.
Sa vedem ce facem cu ei.
Ne mai gandim putin.
Gata.
Ne-am gandit.
Ii trimitem la culcare si mergem si noi dupa ei.
Cu mult in urma lor ca nu cumva sa patim ce-a patit baietu.
Si totusi nu-i bine sa mearga impreuna la somn. Sigur nu vor fi cuminti iar maine trebuie sa scriem despre cel de-al treilea urat (sau urata) si nu-i bine.
Asa ca ne mai gandim noaptea asta si anii care vor veni si vedem ce mai facem cu ei.
Pana atunci...
Toti care vor citi
dandu-si seama ca-s prostii
vor zambi si isi vor spune
"Fetele astea nu-s in strune"!


(Scrisa sub inspiratia oboselii <> si... atat!!!)

pentru ca stiu...

In seara aceasta am promis ca voi scrie despre A.C.D., si  pentru ca-i  stiu nerabdarea de a descoperi ce- mi mai trece prin minte, ma gandesc sa-mi tin promisiunea.
Insa ceva mai tarziu.
Cred ca ar fi normal sa ma explic putin.
Mi-am amintit ca scriu de doua zile dar ca nu am dat nicio explicatie cu privire la "faptul ca scriu".
Simt "nevoia" sa dau.

Daca exista cineva care se intreaba de ce scriu (desi ma indoiesc ca ar exista), ii raspund simplu: pentru ca imi place sa scriu. Nu stiu daca ma si pricep dar scriu. Scrisul nu este si singurul lucru care imi place. Am o multime de lucruri care imi plac, pe care le iubesc si despre care as vorbi si as scrie pana as epuiza toate materialele pe care poti nota ceva. Chiar de asa simt si stiu ca as fi "in stare", totusi nu ma "incumet" la a face manifest aceasta putinta de a exprima.
Mi-a ramas ratiunea.
Nu este doar iubirea lucrurilor fara o filtrare a lor si plus de asta nu este normal doar sa scrii; sunt atat de multe scrieri care la randul lor asteapta sa fie citite.
Vreau sa-mi gasesc timp si pentru ele...
Sunt anumite momente in care scriu si imi dau seama ca mi-e greu sa ma opresc, mi-e greu sa-mi gasesc o masura in cuvinte iar atunci  tresar la gandul ca as putea scrie mai mult decat citesc.
Mi-e teama ca as putea trai intr-un astfel de timp.
Vreau sa fiu "salvata" inainte de a pune scriitura stapanire pe mine.

Ma intorc la A.C.D.
 Sunt genul de persoana care stie sa vada dincolo de ceea ce se arata.
Imi plac oamenii.
Imi place sa-i descopar si sa-i ascult.
Imi place sa le simt reactiile chiar inainte ca acestea sa se vada.
Imi place sa-i surprind si sa ma las surprinsa de ei.
Imi place simplul fapt ca "sunt".
Desi ma regasesc in scris, si scriu adesea pentru si despre mine, totusi vreau ca aici sa scriu despre si pentru ceilalti.
Voi scrie despre suferintele si bucuriile lor, despre esecurile si realizarile lor, despre temeri, frustrari, visuri si neimpliniri.
Vreau sa scriu despre felul meu de a vedea oamenii.
"Personajul" pe care l-am ales pentru seara aceasta este diferit mult de majoritatea dintre noi.
Face parte din acele persoane care nu sunt sau nu par afectate de ceea ce se intampla in jur.
Au o lume proprie in care traiesc, iar aceasta lume va fi guvernata mereu de pace, rabdare, o gandire ce te va ingheta daca nu-i vei raspunde pe masura, o vointa puternica si curajul de a-si implini cautarea... 
E greu sa stai in fata unor astfel de persoane, fara un simt al realitatii, dezvoltat.  
Imi place sa-i intalnesc in "felul lor propriu de manifestare".
Sunt grozavi.
Au insa un cusur.
Stiu, toti avem.
Dar vreau sa scriu despre al lor.
Gandirea la rece, pe care o folosesc aproape intotdeauna si felul transant de a o argumenta, ii face putin "accesibili" celorlalti.  Trebuie sa-i cunosti si sa traiesti alaturi de ei pentru a ti-i face prieteni si a le intelege simtirile...
As mai avea de adaugat, dar stiu ca mai sunt inca multe categorii despre care vreau sa scriu...
Asa ca, in cazul in care nu am plictisit deja, ma voi opri inainte de a se intampla aceasta.

P.S.
Nu aveam in plan sa scriu ce am scris.
Vroiam sa scriu o poveste...care ar fi placut multora, in mod sigur.
O voi scrie insa intr-o alta zi...

Sa invatam...

Imi place sa- mi rasfoiesc jurnalele, caietele si notitele pe care le-am facut in trecerea anilor. Sunt surprinsa sa gasesc in ele lucruri care si acum imi plac si pe care mi le-as nota din nou pe foite de hartie spre a intampina uitarea lor...
Astazi vreau sa scriu una din insemnarile de atunci...
Sper ca cei ce o vor citi sa gaseasca in ea macar ceva care sa le placa; iar pentru cei care au citit poate de nenumarate ori aceste ganduri si le stiu "pe de rost", sper sa le faca placere amintirea lor de catre mine...

Invata...

Invata de la ape sa ai statornic drum;
Invata de la flacari ca toate- s numai scrum;
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi;
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi;
Invata de la soare cum trebuie s- apui;
Invata de la vantul ce-adie pe poteci cum trebuie prin lume de linistit sa treci;
Invata de la toate caci toate- ti sunt surori,
Sa treci frumos prin viata...,
Sa poti frumos sa mori....
Invata de la vreme ca nimeni nu- i uitat;
Invata de la nufar sa fii mereu curat;
Invata de la flacari ce- aveam de- aprins in noi;
Invata de la ape sa nu dai inapoi;
Invata de la umbra sa fii smerit ca ea;
Invata de la stanca sa- nduri tacerea grea;
Invata de la soare ca vremea s- o cunosti;
Invata de la stele ca- n cer sunt multe osti;
Invata de la greier cand singur esti..., sa canti;
Invata de la luna sa nu te inspaimanti;
Invata de la vultur cand umerii ti- s grei si dute la furnica sa vezi povara ei;
Invata de la floare sa fii gingas ca ea;
Invata de la oaie sa ai blandetea sa;
Invata de la pasari sa fii mereu in zbor;
Invata de la tot ca totu-i trecator...!!
Invata!!!
Ia seama fiu al jertfei prin lumea care treci sa -nveti din tot ce moare cum sa traiesti... in veci...!!

"Never say never"...

Ma trezesc revoltata facand lucruri la care nici nu indrazneam sa ma gandesc,  lucruri care erau la mii de ani lumina departe de propria-mi  imaginatie si care le "judecam" adesea vazandu-le facute de cei din jur...  In clipele de liniste pe care mi le dau, descopar ca singura greseala, pe care am facut-o este libertatea pe care i-am oferit-o gandului de-a ma duce spre acele "locuri"... Spun "libertate" pentru ca mi-am permis sa folosesc propria-mi logica in a explica de ce unii fac... si altii nu fac..., de ce unii traiesc cum traiesc iar altii sunt plini de "restrictii", de ce unii au doar prezentul in vreme ce altii au doar trecutul fara vreo idee despre viitor si despre felul in care ar putea deveni prezent...; Spun ca mi-am permis pentru ca nu era "dreptul" meu acela de explica "trairile" oamenilor... Spun "trairi" pentru ca  la urma urmei, trairile sunt cele care ne diferentiaza, care ne despart de "clone" si care raman in amintirea noastra si a celorlalti...
Ma gandesc bine la ceea ce citeam cand eram micuta..."Viciul este un monstru cu o fata groaznica; ca sa-l urasti trebuie doar sa-l vezi. Totusi, vazut prea des te obisnuiesti cu fata lui; la inceput il suporti, apoi ti-e mila si in final, il imbratisezi".
Dupa discutia "purtata" cu propriile-mi ganduri, imi dau seama ca este de preferat sa renuntam la a ne explica si judeca greselile celorlalti pentru a nu ajunge sa le acceptam si sa le acordam mila sfarsind prin a le imbratisa...
Acum stiu ca "niciodata sa nu spun niciodata"...

a (re)crea...

Cu fiecare alegere gresita pe care o facem, schimbam de fapt (fiecare personal)
 partea centrala din noi in ceva inferior a ceea ce am fost inainte.
Luand viata ca un intreg, cu miile si chiar zecile de mii de alegeri pe care le facem in tot timpul ei, schimbam pe neobservate "insasi viata", transformadu-ne irevesibil fie intr-o creatura cereasca, fie intr-una diabolica...

oprind prezentul...

Plictisita de "viata" mi-am intors fata spre "apus"...
Totul in jur imi pare a fi noroi, iar viata de multe ori este pentru mine o cetate goala, cu ferestrele si usile larg deschise...
Ar fi mai bine sa mor??
De unde atatea lacrimi??
De ce atata suferinta??
Pentru ce?? 
Pentru cateva clipe de fericire...
Dar, daca as muri ce se va intampla??
Ceva din mine imi spune sa "lupt"!!!
Pentru ce??
Pentru amintiri??
Nu! Pentru prezent. Dar prezentul tot "trecut" se cheama...
Si atunci... nu- mi ramane decat sa- mi inabus suspinul..., sau sa plang...
Vino somn!!
Ori, vino "moarte"...!!
Pentru mine e totuna...

"anonim"...