Martie,

Crezand ca diminetile "palide", zilele monotone si noptile de persistente agonii nu vor mai fi, ne- am "programat" pentru un alt fel de a ne trai existenta.
Ne- am revizuit planurile pentru un viitor mai "de aproape" sau mai "de departe" si planurile pentru noi insine si pentru cei asupra carora avem (ceva) drepturi la planuri.
Incepusem sa traim altfel, sa zambim altfel si sa exprimam altfel.
Era ceva dupa care tanjisem si de care (acum) stiam sa ne bucuram.
Eram aproape de a uita gerul ce ne-nghetase toate gandurile, simtirile si idealurile, cand ceva (ne)obisnuit s-a petrecut.
Fara a putea impiedica in vreun fel, timpul pe care il traisem si de care nu ne mai lega dorul, si- a facut din nou simtita prezenta.
Fulgi mari au (re)inceput sa cada peste asteptari si vise, peste zambete si lacrimi, peste framantari si incertitudini, la fel si peste sperante si desertaciuni; au cazut fara oprire pana cand o parte din noi a fost "ascunsa" de "privirile" celorlalti, ramanad "vizibila" doar noua.
Era a nu stiu cata oara cand ne puteam vedea asa cum eram, si atunci am renuntat la a ne ascunde in iluzii si mituri, in trecut si-n clipe de taceri, in primaveri si fire de iarba.
Am inteles ca ceea ce "purtam in noi" ne face sa ne traim existenta cu o viteza mai mare sau mai mica, cu o profunzime mai mare sau mai mica, si sa lasam in ceilalti o amintire placuta sau mai putin placuta.
Am inteles ca ceea ce suntem nu poate fi influentat de ce- i "afara" atat timp cat ne-am definit cu exactitate elementele ce ne compun.
Am inteles ca a zambi nu tine de sori sau de zile extraordinare, ci tine de felul in care privim clipele ce ne alcatuiesc viata.
Am inteles ca primavara din suflet nu vine in luna martie, odata cu "primavara anotimpurilor", ci vine atunci cand hotaram sa dam un (nou) sens urcusului nostru.
Am inteles ca lucrurile cu adevarat importante sunt lucrurile pe care adesea le ignoram, in asteptarea miracolului ce ne-ar putea schimba vietuirea.
Am inteles ca "a da" e diferit de "a darui", atunci cand ne-a fost povestita intaia data venirea noastra "in lume". Ne-au fost date lucrurile simple, si ne-au fost daruite lucrurile importante, momentele in care am fost formati ca indivizi, cu personalitati diferite.
Am inteles ca tot ce ne-a fost daruit, a fost al nostru impreuna cu o mica parte din cel ce ne-a daruit.
Am inteles ca ce am primit ne-a fost dat cu drag si ca doar cel ce iubeste, ofera.
Am inteles ca ne- a fost daruit timp, ne- au fost daruite incercari, experiente de care sa ne amintim, si persoane ce ne- au marcat intr- un fel sau altul prin prezenta lor...
Am inteles ca ne- a fost daruita o mama, o sora, o sotie, o prietena, o buna amica, prin prezenta careia am fost mereu "ridicati" si din puterea careia ne- am "alimentat" de multe ori dorinta de a merge mai departe.
Astfel, am inteles ca nu trebuie sa astepti momente speciale pentru a oferi "un gest" de iubire, gest ce il poti face oricand, dar ca e placut ca atunci cand majoritatea ofera, sa oferi impreuna cu ei.

E din nou Martie...

E placut ca in astfel de zile sa obisnuiesti sa oferi.
Poate unii vor oferi timp, altii flori iar altii cuvinte ce de mult nu le- au mai rostit.
Cert este ca, fiecare ar trebui sa ofere, (asa ar fi "frumos")
si... am convingerea ca veti primi inapoi mult mai mult decat ati daruit.

Doar... incercati!!!