Iar daca astazi...,

Si daca astazi vreau sa scriu doar despre lucruri banale, lucruri pe care le traieste oricine, le viseaza sau le ignora oricine, de ce ma opreste gandul ca, ar fi o pierdere de timp scriidu-le, iar mai tarziu, recitindu-le (??)
Si daca astazi vreau sa scriu simplu, putin si subiectiv, de ce am impresia ca paginile acestea de internet nu sunt locul potrivit pentru a scrie in felul acesta (??)
Si daca astazi mi-e dor sa scriu, de ce nu pot pur si simplu sa o fac fara a ma gandi la interpretarile ce ar urma (??)

Iar daca astazi traiesc banal...putin...simplu... si mi-e dor de tot ce am avut candva sau de tot ce am visat candva, de ce sa nu scriu despre acestea (??)

Esenta vietii (I)

Valul natural al trecerii nu se varsa in delta mantuirii. Spiritul uman o simte si de aceea isi schimba cursul plonjand intre cultura, sau nebunie. Esenta vietii, inteleasa de unii, este de a dori mai mult decat viata. A trai inseamna a zvacni la limita cu a nu mai fi. Spiritul uman s-a contopit in "bulgarele" determinist, in aceasta avalansa de pacate numita istorie. Sub cerul ei, sanatatea este doar escamatoare a mortii in numele succesului vietii. Cat timp sufletul e-n trup, doarme un somn adanc. Cuvintele lui Plotin cad ca un verdict strivitor. DORINTA devine emblema divinitatii dezmostenite, ea tine sufletul in lesa; ea este somniferul suprem anti-cunoastere. Iar trupul, cum afirma Vladimir Jankelevitch, apare ca organul-obstacol in calea sufletului iubirii, exact cum femeia ar putea parea MOMEALA ETERNITATII.
Nebunia, in polimorfismul ei, implica probleme socio-filosofice. Romantizarea pare hazardata doar daca e privita din optica spectatorului. Vorbesc despre catagoria hibrida a nebunului artist. In acest caz particular, de sinteza, cultura si nebunia sunt vase comunicante si se pot suprapune cu producerea de valoare. Artistul este acel individ apt spiritual sa metamorfozeze mizeriile bolii in diamante. De aceea, imitatia maladiilor mintale, delirul fortat revarsat intr-un non-conformism la comanda, nu le consider decat odioase caricaturi, imposturi ale spiritului.
Cele mai frumoase lucruri sunt insuflate de nebunie si scrise de ratiune. Artistul are forta sa indiguiasca suvoiul formelor, explozia imaginatiei, sa tina sub control cu luciditate furia creatiei, revarsarea disperarii, urletul singuratatii, atat sociale cat si metafizice.
Van Gogh era unul dintre invingatorii in spirit.
De pe culmile incurabilului se poate respira mai usor chiar si fara masca de oxigen etic.
Nebunia vazuta doar ca fenomen exceptional, ca forma de ratare a speciei, ca oglinda a pierzaniei, impiedica intelegerea mecanismelor complicate ce o genereaza. Aceasta optica partiala, din profil, ne impiedica sa intelegem ca nebunia il apropie mai mult pe om de transcedent decat ar face-o cultura facuta la temperatura normala.
Iata cum prin hipertrofia SINELUI, spiritul omului are sansa sa inhaleze pentru o clipa spaima golului, sufletul somnoros poate respira racoarea diminetii eterne. Este adevarat ca amandoua, atat nebunia cat si cultura, apar ca doua forme de anestezie impotriva istoricitatii.

Esenta vietii (II)

O alta eroare ar fi aceea ca nebunia sa fie privita strict fenomenologic. Dincolo de o problema clinica este o problema umana. Nebunii sunt valorosi tocmai prin faptul ca au mai multe premise de a triumfa in spirit decat ceilalti muritori. Cand pocneste in el pojghita firescului, in acel moment de ruptura , pulseaza inepuizabil un destin. Durerea este fructuos de promitatoare, scutura materia, palmuieste lancezeala placida si-l angajeaza dincolo de granita mediocrului, dandu-i forta sa se lipeasca de cei din jur, indreptandu-l spre cararea privilegiata spre adevar. Antonin Artaud nu afirma intamplator ca alienatii sunt marginalizati tocmai pentru a li se inchide gura, ca sa nu rosteasca insuportabile adevaruri. Montaigne se teme de betivi din cauza ca au memorie buna si rostesc adevarul fara menajamente. De aici se naste inca o definitie: nebunii sunt betivii spiritului. Un nebun care aude tunetul chiar va crede ca are ureche muzicala. Aici este singuralitatea sa. El merge departe, el este imun la curentul electric al gardului limitei libertatii omului.
Ceea ce le face cinste nebunilor este ca ei gandesc tot timpul. De fapt, tot ce fac ei este sa gandeasca. Nebunia le-a angajat mintea la un travaliu chinuitor. Undeva, in mintea lor, se deruleaza un razboi continuu, o lupta care ii indoapa cu sperante volens'nolens. In extazul constiintei, ei sunt "pirotehnistii spiritului". Arunca in aer toate toxinele normalitatii obeze. Dementa devine malus'vivendi. Ei sunt aceia care au cele mai putine lucruri in comun cu aceasta lume. Ei isi asuma un destin karamazovian, il fabrica si il traiesc in acelasi timp.
De fapt, nebunii cu un ochi venereaza si cu altul scancesc, si oricat de puri ar fi in constiinta, corpul le e virusat. Daca depasesc blestemul ahoretic, (cand spiritul nu mai ramane suspendat in perfuziile contemplatiei) si trece la fapte, risca sa trezeasca serpii moralei.
Cultura si nebunia, in concluzie, pot fi percepute ca niste exercitii de gimnastica spirituala, cu grade de solicitare; o gimnastica recuperatorie dupa "accidentul" IVIRII in lumina. Ei nu fac jocul devenirii istorice. Sfideaza "urecheala" Absolutului si nu accepta sa moara mocnit, ca majoritatea lumii sanatoase, in progresia dorinta-suferinta-nefiinta.


"Exista boli atat de lungi, incat dureaza o viata si chiar se confunda cu viata insasi". (N. Breban)

(pe culmile incurabilului, S.L.)

Lasa-ma sa cred!

Lasa-ma sa cred in firele de iarba
Lasa-ma sa cred in aripile fluturilor ce racoresc petalele florilor in zborul lor lin.
Lasa-ma sa cred in picaturile de ploaie ce se izbesc in graba lor de praful timpului.
Lasa-ma sa cred in zorii diminetii atunci cand intunericul a ascuns si ultima raza de lumina.
Lasa-ma sa cred in tot ce vreau sa cred si nu imi spune ca visul e prea "scurt" ca sa dureze...