Esenta vietii (I)

Valul natural al trecerii nu se varsa in delta mantuirii. Spiritul uman o simte si de aceea isi schimba cursul plonjand intre cultura, sau nebunie. Esenta vietii, inteleasa de unii, este de a dori mai mult decat viata. A trai inseamna a zvacni la limita cu a nu mai fi. Spiritul uman s-a contopit in "bulgarele" determinist, in aceasta avalansa de pacate numita istorie. Sub cerul ei, sanatatea este doar escamatoare a mortii in numele succesului vietii. Cat timp sufletul e-n trup, doarme un somn adanc. Cuvintele lui Plotin cad ca un verdict strivitor. DORINTA devine emblema divinitatii dezmostenite, ea tine sufletul in lesa; ea este somniferul suprem anti-cunoastere. Iar trupul, cum afirma Vladimir Jankelevitch, apare ca organul-obstacol in calea sufletului iubirii, exact cum femeia ar putea parea MOMEALA ETERNITATII.
Nebunia, in polimorfismul ei, implica probleme socio-filosofice. Romantizarea pare hazardata doar daca e privita din optica spectatorului. Vorbesc despre catagoria hibrida a nebunului artist. In acest caz particular, de sinteza, cultura si nebunia sunt vase comunicante si se pot suprapune cu producerea de valoare. Artistul este acel individ apt spiritual sa metamorfozeze mizeriile bolii in diamante. De aceea, imitatia maladiilor mintale, delirul fortat revarsat intr-un non-conformism la comanda, nu le consider decat odioase caricaturi, imposturi ale spiritului.
Cele mai frumoase lucruri sunt insuflate de nebunie si scrise de ratiune. Artistul are forta sa indiguiasca suvoiul formelor, explozia imaginatiei, sa tina sub control cu luciditate furia creatiei, revarsarea disperarii, urletul singuratatii, atat sociale cat si metafizice.
Van Gogh era unul dintre invingatorii in spirit.
De pe culmile incurabilului se poate respira mai usor chiar si fara masca de oxigen etic.
Nebunia vazuta doar ca fenomen exceptional, ca forma de ratare a speciei, ca oglinda a pierzaniei, impiedica intelegerea mecanismelor complicate ce o genereaza. Aceasta optica partiala, din profil, ne impiedica sa intelegem ca nebunia il apropie mai mult pe om de transcedent decat ar face-o cultura facuta la temperatura normala.
Iata cum prin hipertrofia SINELUI, spiritul omului are sansa sa inhaleze pentru o clipa spaima golului, sufletul somnoros poate respira racoarea diminetii eterne. Este adevarat ca amandoua, atat nebunia cat si cultura, apar ca doua forme de anestezie impotriva istoricitatii.