Esenta vietii (II)

O alta eroare ar fi aceea ca nebunia sa fie privita strict fenomenologic. Dincolo de o problema clinica este o problema umana. Nebunii sunt valorosi tocmai prin faptul ca au mai multe premise de a triumfa in spirit decat ceilalti muritori. Cand pocneste in el pojghita firescului, in acel moment de ruptura , pulseaza inepuizabil un destin. Durerea este fructuos de promitatoare, scutura materia, palmuieste lancezeala placida si-l angajeaza dincolo de granita mediocrului, dandu-i forta sa se lipeasca de cei din jur, indreptandu-l spre cararea privilegiata spre adevar. Antonin Artaud nu afirma intamplator ca alienatii sunt marginalizati tocmai pentru a li se inchide gura, ca sa nu rosteasca insuportabile adevaruri. Montaigne se teme de betivi din cauza ca au memorie buna si rostesc adevarul fara menajamente. De aici se naste inca o definitie: nebunii sunt betivii spiritului. Un nebun care aude tunetul chiar va crede ca are ureche muzicala. Aici este singuralitatea sa. El merge departe, el este imun la curentul electric al gardului limitei libertatii omului.
Ceea ce le face cinste nebunilor este ca ei gandesc tot timpul. De fapt, tot ce fac ei este sa gandeasca. Nebunia le-a angajat mintea la un travaliu chinuitor. Undeva, in mintea lor, se deruleaza un razboi continuu, o lupta care ii indoapa cu sperante volens'nolens. In extazul constiintei, ei sunt "pirotehnistii spiritului". Arunca in aer toate toxinele normalitatii obeze. Dementa devine malus'vivendi. Ei sunt aceia care au cele mai putine lucruri in comun cu aceasta lume. Ei isi asuma un destin karamazovian, il fabrica si il traiesc in acelasi timp.
De fapt, nebunii cu un ochi venereaza si cu altul scancesc, si oricat de puri ar fi in constiinta, corpul le e virusat. Daca depasesc blestemul ahoretic, (cand spiritul nu mai ramane suspendat in perfuziile contemplatiei) si trece la fapte, risca sa trezeasca serpii moralei.
Cultura si nebunia, in concluzie, pot fi percepute ca niste exercitii de gimnastica spirituala, cu grade de solicitare; o gimnastica recuperatorie dupa "accidentul" IVIRII in lumina. Ei nu fac jocul devenirii istorice. Sfideaza "urecheala" Absolutului si nu accepta sa moara mocnit, ca majoritatea lumii sanatoase, in progresia dorinta-suferinta-nefiinta.


"Exista boli atat de lungi, incat dureaza o viata si chiar se confunda cu viata insasi". (N. Breban)

(pe culmile incurabilului, S.L.)