Fata era de-o frumusete rara sau nu. Mai bine era urata (ca sa fie originala). Da' urata de nu te puteai uita la ea. Asa zisa "uratenie remarcabila".
Oricine isi putea da seama de asta.
Asa ca baietul vazu' si dansu'.
Numai ca nu avu acelasi efect pe care-l avu la toti ceilalti.
Sparietura lui o fost (pot scrie verbe la timpuri diferite pt ca nu-i in aceeasi fraza; asa a zis Oana) mult mai zdravana si din acea zi baietu se schimonosi la fata (din cauza sparieturii, bineinteles) in asa hal c-o intrecu' pe fata.
Acu' nu mai era fatuca singura urata. Era si baietu urat (asta ca sa-i tina companie si sa nu se simta unica).
Insa lucru ista nu era un impediment (pentru ce? Nu stiu.)
Ideea este ca ar fi fost si varianta cu povestea in care baietu privind fata, fata privind baietu, sa capete (fata) prin nu stiu ce minune frumusete de la el (asa a zis Cristina. Ei asa i-ar fi placut. Noua nu. Am uitat sa zic ca "scriu gandind" impreuna cu Oana).
Asa...
Schimbarea care a aparut acum fata de inceputul povestii este ca nu mai avem un urat (ca si personaj de poveste) ci avem doi.
Sa vedem ce facem cu ei.
Ne mai gandim putin.
Gata.
Ne-am gandit.
Ii trimitem la culcare si mergem si noi dupa ei.
Cu mult in urma lor ca nu cumva sa patim ce-a patit baietu.
Si totusi nu-i bine sa mearga impreuna la somn. Sigur nu vor fi cuminti iar maine trebuie sa scriem despre cel de-al treilea urat (sau urata) si nu-i bine.
Asa ca ne mai gandim noaptea asta si anii care vor veni si vedem ce mai facem cu ei.
Pana atunci...
Toti care vor citi
dandu-si seama ca-s prostii
vor zambi si isi vor spune
"Fetele astea nu-s in strune"!
(Scrisa sub inspiratia oboselii <
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu