doar... amintire

Cand mintea s-a oprit pentru o clipa spre a contempla infinitul absent, de ce inima continua sa bata?
Cand ochii plansi, inecati in propria lor ceata se feresc sa mai clipeasca privind spre adanc, de ce inima continua sa bata?
Cand buzele supte murmura neincetat chemarea de inec spre apele moarte, de ce inima impinge mahnirea grabita spre abis? 
Oricat ai incerca, de chinurile iubirii nu poti scapa...
Ele te atrag si te resping, te cheama si te alunga, te trezesc la viata si te inmormanteaza sub ruinele timpului efemer, te inveselesc si te inspaimanta...
Crezi in dragoste fara sa crezi, traiesti pentru dragoste fara sa traiesti, mori pentru dragoste si nasti o noua poveste de iubire, dar nu afli niciodata daca ai trait vreodata cu adevarat...(??)
E greu sa-ti inabusi suspinul cand sufletul geme...
E greu sa deschizi ochii cand pleoapele-ti sunt ca plumbul...
E greu sa zambesti cand lacrimi cad in uitare...
E trist sa iubesti ceea ce nu poate fi al tau... Ceea ce mai devreme sau mai tarziu va deveni o amintire... Poate o amintire frumoasa, a unei povesti, a unei iubiri cum nu a mai existat...
O poveste pe care o vom rosti copiilor sau nepotilor nostri cu o unda de regret incepand cu "A fost odata"...
O poveste de dragoste de care ne vom aminti candva... peste ani, departe unul de celalalt, privind jocul fulgilor de nea... 

Atunci...,vom sti sa pretuim clipele de acum...

Arborii suferintelor cu radacinele lor lungi infipte in noi ca intr- un pamant uscat isi pleaca crengile umbroase pentru a ne ascunde clipele de ratacire...


Ne retragem si lasam ca o noua poveste de iubire sa ia locul celei apuse...

P.S.
"franturi" din ce- am "trait", din ce- ati "trait" si din ce altii vor "trai"...