"Never say never"...

Ma trezesc revoltata facand lucruri la care nici nu indrazneam sa ma gandesc,  lucruri care erau la mii de ani lumina departe de propria-mi  imaginatie si care le "judecam" adesea vazandu-le facute de cei din jur...  In clipele de liniste pe care mi le dau, descopar ca singura greseala, pe care am facut-o este libertatea pe care i-am oferit-o gandului de-a ma duce spre acele "locuri"... Spun "libertate" pentru ca mi-am permis sa folosesc propria-mi logica in a explica de ce unii fac... si altii nu fac..., de ce unii traiesc cum traiesc iar altii sunt plini de "restrictii", de ce unii au doar prezentul in vreme ce altii au doar trecutul fara vreo idee despre viitor si despre felul in care ar putea deveni prezent...; Spun ca mi-am permis pentru ca nu era "dreptul" meu acela de explica "trairile" oamenilor... Spun "trairi" pentru ca  la urma urmei, trairile sunt cele care ne diferentiaza, care ne despart de "clone" si care raman in amintirea noastra si a celorlalti...
Ma gandesc bine la ceea ce citeam cand eram micuta..."Viciul este un monstru cu o fata groaznica; ca sa-l urasti trebuie doar sa-l vezi. Totusi, vazut prea des te obisnuiesti cu fata lui; la inceput il suporti, apoi ti-e mila si in final, il imbratisezi".
Dupa discutia "purtata" cu propriile-mi ganduri, imi dau seama ca este de preferat sa renuntam la a ne explica si judeca greselile celorlalti pentru a nu ajunge sa le acceptam si sa le acordam mila sfarsind prin a le imbratisa...
Acum stiu ca "niciodata sa nu spun niciodata"...